Your cart is currently empty!
Biografie
În 2009 a absolvit Liceul Vocaţional de Muzică “Tudor Ciortea” din Brașov după care și-a continuat studiile în cadrul Universităţii Transilvania din Brașov – Facultatea de muzică, fiind licenţiat în Pedagogie muzicală (2012), cu un master în Tehnica și Arta Muzicală a secolului XX (2014) și titlul de doctor în muzică (2024) A absolvit Departamentul pentru pregătirea personalului didactic, Nivel I (2012) și Nivel II (2013).
De la o vârstă fragedă a studiat pianul, iar de la vârsta de 12 ani a cunoscut o imensă atracţie spre arta tobei. Pasiunea s-a concretizat aproape imediat într-o profesie, astfel că la 14 ani activa deja ca toboșar în band-ul Fernet Blues Company.
De amintit sunt câteva momente importante care i-au marcat adolescenţa: în 2008 a pășit pe scena festivalului Cerbul de Aur, Brașov alături de reprezentantul Argentinei, Nicolas Cantoro, următorul an alăturându-se reprezentantei Mexicului, Marcela Curz.
De-a lungul timpului a susţinut numeroase recitaluri în cadrul festivalurilor de blues din România alături de band-ul său, însă a colaborat și cu alți artiști din România, pe același stil muzical sau în cu totul alte zone muzicale.
A participat la workshop-uri internaţionale – Thomann, Germania (a studiat cu Dave Weckl), Croatia Drum Camp (alături de Steve Gadd, Pete Lockett, Horacio Hernandez, John Riley, Claus Hessler) sau i-a întâlnit la diferite festivaluri precum Jazz in the Park (Cluj-Napoca, 2017) – Jojo Mayer, întâlnire ce avea să îi influențeze estetica celui de-al doilea album de tobe. A urmat cursurile online ale Școlii lui Dave Weckl.
În perioada 2012-2021 a fost profesor de tobe la Școala Populară de Arte și Meserii “Tiberiu Brediceanu” din Brașov.
În 2015 a lansat primul său album de tobe, Fusion of Sound, ce se găsește în librăriile din ţară, la începutul anului 2018 a lansat cel de-al doilea album, The Angle of Circles, iar în anul 2024 a lansat albumul The Cave.
Deţine unul din cele mai longevive și prospere studio-uri muzicale din Brașov, este producător muzical, remixer, compozitor de muzică de film și campanii publicitare; colaborează pe partea de producţie muzicală cu mari case de discuri din România.
Din anul 2020 semnează coloana sonoră pentru diferite campanii publicitare, reclame, vlog-uri (Teilor România, Giorgio Armani, Ardell, Kerastase ș.a.).
Vlad Isac semnează coloana sonoră pentru filmele SNUPD – Să nu uiți până diseară (2020), Pup-o, mă!2 Mireasa nebună (2021), Ca Fetele (2024), Zăpadă, Ceai, Dragoste 2 Cu puțin Nororc (2024). Alte proiecte urmează să fie lansate curând.